Unde a fost filmat „One Day”? Locațiile de filmare din spatele hitului Netflix
Succesul Netflix urmărește un cuplu în stilul „vor ei – nu vor ei” timp de 20 de ani prin destinații europene de vis.
O adaptare în 14 părți a romanului bestseller al lui David Nicholls, ‘Într-o zi’, a fost o surpriză de proporții pentru Netflix, atrăgând telespectatorii grație dramei „vor ei – nu vor ei” dintre doi prieteni.
Povestea de dragoste dulce-amară urmărește viețile Emmei Morley și a lui Dexter Mayhew (interpretați de Ambika Mod și Leo Woodall), care se întâlnesc pe 15 iulie 1988, ziua absolvirii lor la Universitatea din Edinburgh.
Inspirându-se din romanul sursă, serialul de pe Netflix se concentrează asupra vieților lor interconectate, revizitând aceeași dată, 15 iulie, în fiecare an, timp de următorii 20 de ani.
‘Într-o zi’ acoperă anii relației dintre Em și Dex și numeroasele locuri în care călătoresc, atât împreună, cât și separat.
Unde a fost filmat serialul ‘Într-o zi’ de Netflix?
Cuplul cu suișuri și coborâșuri navighează complexitățile vieții de adult, a iubirii și a prieteniei într-o serie de locații, din Wolverhampton și Londra, până la Roma și Grecia.
Potrivit Netflix, „Cu fiecare locație din Marea Britanie și nu numai, scopul a fost să te facă întotdeauna să vezi locul prin ochii lui Em și Dex, mai degrabă decât printr-o viziune mai turistică a reperelor istorice.”
Telespectatorii care au urmărit întreg serialul își pun acum întrebarea unde a fost filmată îndrăgita serie, pentru a se putea delecta cu o doză de „set-jetting” – zboruri către locațiile unde a fost filmat un serial sau un film preferat.
Iată câteva locații din Marea Britanie și Europa unde a fost filmată povestea de dragoste fermecătoare și pe care le puteți vizita:
Castelul Edinburgh, Scoția
Serialul începe și se termină în Edinburgh, Scoția, astfel încât filmările la fața locului în orașul istoric au fost importante pentru producție.
Em și Dex se întâlnesc pentru prima dată la Old College în cadrul Universității din Edinburgh, la petrecerea de absolvire. ‘Într-o zi’ a fost filmat în campusul Universității și pe străzi reale, adăugând un aer de autenticitate producției.
Într-o scenă flashback din episodul 14, aceștia împărtășesc un sărut romantic în fața Castelului Edinburgh.
Locația de vis unde cuplul are parte de un moment intim înainte de a merge pe drumuri separate este Vennel Steps – un loc preferat de turiști pentru panorama incredibilă a castelului.
Primrose Hill, Londra
Serialul a fost filmat în toată Marea Britanie, inclusiv în Hertfordshire, Hotelul Savoy din Londra, gara King’s Cross și frumosul Primrose Hill.
Primrose Hill, aflat în cartierul Camden din Londra este locul unde Em și Dex împart un pahar de vin în timp ce Emma plânge pe soarta ei.
Cuplul contemplă viața pe dealul omonim, un spațiu verde vast, cu zone deschise de iarbă și copaci împrăștiați cu vedere către orizontul expansiv al orașului.
Arthur’s Seat în Edinburgh
Acesta este unul dintre cele mai importante locuri din serial deoarece are o semnificație specială pentru Em și Dex, care urcă în vârf în prima zi în care se întâlnesc.
Arthur’s Seat apare mai târziu în film, când un Dexter mai în vârstă vizitează dealul abrupt împreună cu fiica sa Jasmine și își amintesc despre prima noapte pe care a petrecut-o cu Em.
Potrivit site-ului Tudum din culisele Netflix, echipa de producție „One Day” a urcat până în vârful Arthur’s Seat din Holyrood Park din Edinburgh.
Ridicându-se la o înălțime de aproximativ 251 de metri, Arthur’s Seat oferă o priveliște panoramică impresionantă a orașului Edinburgh și a zonelor înconjurătoare, ceea ce îl face o destinație populară pentru localnici și turiști.
„Arthur’s Seat este atât de cinematografic”, spune regizoarea principală și producătoarea asociată a serialului, Molly Manners.
Echipa creativă a dorit ca spectatorii să simtă ca și cum ar privi orașul alături de Em și Dex, cu viitorul lor întinzându-se în fața lor. „Chiar dacă este specific [acest loc], se simte destul de universal”, spune Manners.
Insula Paros, Grecia
În episodul 4, Emma și Dexter pleacă într-o vacanță pe Paros – o fermecătoare insulă grecească în inima arhipelagului Cicladelor din Marea Egee.
Paros adăpostește de asemenea sate pitorești pline de farmecul cicladic pe care telespectatorii le pot întrezări.
Parikia, capitala insulei și portul principal apare în serial; are clădiri frumoase văruite în alb, împodobite cu flori de bougainvillea colorate, străzi înguste pietruite și o promenadă plină de viață pe malul mării, mărginită de taverne și cafenele.
Serialul a fost filmat și pe plajele insulei și în portul Naoussa.
Într-o scenă deosebit de emoționantă Dex îi spune lui Em: „Îmi place de tine”, în timp ce se scaldă în apele luminate de lună ale insulei Paros, după care continuă cu: „Problema mea este … că îmi plac aproape toți”.
Roma, Italia
În al doilea episod, Dex (acum profesor) se distrează alături de studenții săi la Roma pe când Em face parte dintr-o trupă teatrală itinerantă destul de tristă în Anglia.
Conform Condé Nast Traveller, hotelul unde Dexter o întâlnește pe mama sa la fel de carismatică (jucată de Essie Davis) a fost filmat în două hoteluri lângă Piazza Navona. Terasa face parte din Bio Hotel Raphaël din Largo Febo în timp ce intrarea unde Dex își ia rămas bun de la părinții săi este Hotel Campo de’ Fiori de pe Via del Biscione.
Regizorul Manners știa că Roma din ‘One Day’, în episodul 2, trebuia să se simtă plină de culoare și vibrantă pentru a crea contrast cu experiența lipsită de strălucire a Emmei în Wolverhampton.
„Am dorit să creăm un puternic sentiment al atmosferei locului și să surprindem grandoarea, dar fără să fim în vreun fel evidenți sau clișeici în privința locurilor pe care le-am ales.” (Nu veți vedea celebrele Trepte Spaniole sau Colosseumul în acest episod.)
Paris, Franța
Dexter ajunge în Paris în episodul 12 unde Em s-a mutat. Se plimbă de-a lungul Rue Pierre Semard în apropiere de Gare du Nord înainte de a se opri pentru o discuție importantă pe Passerelle Emmanuelle Riva, un pod de fier deasupra Canalului St Martin. În cele din urmă ajung la apartamentul Emmei în arondismentul 13 de pe Rue des Gobelins.
Rue des Gobelins are o semnificație istorică legată de Manufactura Gobelins, o renumită fabrică de tapiserii care datează din secolul al XVII-lea. Această manufactură are o îndelungată tradiție în producerea de tapiserii, covoare și textile deosebite pentru curtea regală a Franței.
Dincolo de conexiunile sale istorice, Rue des Gobelins este o stradă plină de viață cu un mix divers de magazine, cafenele și instituții culturale. Plimbându-vă pe stradă puteți explora o gamă largă de localuri, de la brutării tradiționale la galerii de artă contemporană.
Casa Hatfield din Hertfordshire
Casa Hatfield, localizată în Hertfordshire Anglia a apărut de asemenea în serial. Recepția de după nunta lui Tilly a fost filmată aici iar Emma a fost de asemenea văzută plimbându-se prin Aleea Teilor (Lime Walk) în Grădina de Vest (West Garden).
Este o locație populară pentru filmare, scene din serialul Netflix Bridgerton și spin-off-ul Regina Charlotte fiind de asemenea filmate aici.
Casa istorică este un exemplu magnific al arhitecturii iacobine și al patrimoniului englez. Construită la începutul secolului al XVII-lea casa este renumită pentru designul ei, semnificația istorică și împrejurimile vaste.
Unul dintre cele mai notabile aspecte ale Casei Hatfield sunt asociațiile ei istorice bogate. Casa are legături puternice cu dinastia Tudorilor, deoarece a fost căminul din copilărie al Reginei Elisabeta I.
La Casa Hatfield în 1558 Elisabeta a primit vestea urcării ei pe tron după moartea surorii ei vitrege, Regina Maria I. Sala Mare (Great Hall), unde se spune că a avut loc acest eveniment istoric rămâne una din cele mai îndrăgite camere ale casei.
Puteți vizita Casa și Grădinile pentru a retrăi scenele preferate din „One Day” și „Regina Charlotte”.
Casa Hatfield este momentan închisă pentru sezon dar se va deschide din nou în mai 2024 în anumite zile din săptămână. Un bilet de familie pentru Casa Hatfield, Grădină, Parc și Plimbări prin Pădure costă £66.

